Hortensiile sunt unele dintre cele mai spectaculoase flori de vară. Inflorescențele imense și varietatea de culori fac din această floare una extrem de apreciată. În sezonul cald, hortensia este foarte prezentă atât în grădini, cât și în buchete și aranjamente florale.
Când vine vorba despre acestea din urmă, simbolurile diverse ale hortensiei îi fac pe mulți să se întrebe dacă este bine să dăruiești această floare și care sunt ocaziile potrivite pentru un astfel de cadou.
Deși poate fi și un simbol al vanității și instabilității, hortensia este și floarea dragostei, a sincerității în iubire și a recunoștinței. Dacă vrei ca florile pe care le trimiți cuiva drag să transmită mesajul corect, iată 3 situații în care un buchet cu hortensii este foarte potrivit.
1. Când vrei să îți ceri scuze
O legendă spune că hortensia este floarea trimisă de un împărat japonez familiei fetei pe care o iubea ca să își ceară iertare pentru neglijența sa față de tânăra fată. De aceea hortensia este considerată floarea potrivită pentru situațiile în care vrei să reconciliezi o relație sau poate fi un mod prin care îți recunoști o greșeală și în același timp îi ceri iertare persoanei față de care ai greșit.
2. Când vrei să mulțumești cuiva
Hortensia este și un simbol al recunoștinței. De aceea este floarea potrivită atunci când vrei să trimiți cuiva un dar de mulțumire. Alege un buchet cu hortensii colorate sau un aranjament floral cu hortensii ori de câte ori vrei să spui “Mulțumesc!”.
3. La aniversarea a 4 ani de la căsătorie
Există o tradiție care spune că fiecărei aniversări a căsătoriei i se potrivește o floare. Hortensiile sunt florile pentru cea de-a patra aniversare. Așadar, soții care aniverseză 4 ani de căsnicie își pot oferi buchete sau aranjamente florale ce conțin hortensii. De asemenea, cei apropiați cuplului le pot oferi cu această ocazie buchete cu hortensii.
Iată, așadar, că există situații în care nu doar că nu greșești oferind hortensii, dar e și recomandat să le dăruiești.