magnolia.ro

4 flori care aduc noroc

14 Iulie 2021
4 flori care aduc noroc

Este binecunoscut faptul că florile poartă cu ele numeroase simboluri și că, de-a lungul timpului, popularitatea anumitor flori a fost dată și de semnificațiile lor. Florile aducătoare de noroc au fost întotdeauna căutate atât pentru a aduce energie bună în casă, cât și pentru a le dărui celor dragi în momente importante din viața lor.

Iată care sunt cele mai cunoscute flori asociate cu norocul:

Orhideele

Exotice și elegante, orhideele sunt asociate cu fertilitatea, bogăția, luxul și norocul. Se spune despre ele și că pot spori succesul în carieră. O orhidee de culoare mov, de exemplu, așezată în birou sau în zona de meditație, ajută la armonie și progres. Orhideele sunt unul dintre cele mai răspândite cadouri pentru prieteni și membri familiei, iar dată fiind simbolistica lor, este un cadou cum nu se poate mai potrivit.

Bujorii

Nu este o surpriză faptul că bujorii, cu florile lor bogate, simbolizează norocul, prosperitatea și dragostea. Aceste flori sunt, de asemenea, asociate cu inocența, feminitatea, farmecul și pacea, fiind și simbolul prieteniei și frumuseții.  Despre bujori se spune că nu trebuie să lipsească din buchetul de mireasă, fiind ca un talisman pentru tinerii căsătoriți.

Crizantemele

Se spune despre crizanteme că emit valuri puternice de energie pozitivă și că atrag norocul în casa ta. Sunt și un simbol al longevității și armoniei. În Asia crizantemele sunt foarte prețuite tocmai datorită calităților acestora și se recomandă amplasarea lor atât în interiorul casei, cât și în grădină sau balcon.

Floarea-soarelui

Floarea-soarelui este percepută ca un simbol al energiei solare puternice, iar adepții feng-shui o consideră „un soare în miniatură”. În cultura chineză, floarea-soarelui este considerată aducătoare de noroc și fericire îndelungată. Ca amplasare, floarea-soarelui trebuie așezată în partea de sud a locuinței sau a biroului, favorizând avansarea în carieră.

Chiar dacă, de multe ori, partea estetică primează în alegerea florilor, iată că poți să iei în considerare și alte aspecte atunci când dăruiești buchete de flori celor dragi sau când alegi florile cu care să îți decorezi casa.

4 flori care aduc noroc4 flori care aduc noroc4 flori care aduc noroc