Dacă vrei să faci un cadou floral în sezonul rece, cu siguranță nu ți-ai dori să ajungi la destinație cu buchetul distrus din cauza frigului. Tocmai de aceea, dacă știi că urmează să transporți florile la o distanță mai lungă, alege-le în funcție de rezistența lor la temperaturile scăzute. Iată care sunt cele mai potrivite flori pentru un buchet de iarnă.
Amaryllis
Având în vedere că sezonul în care înflorește este chiar iarna, este normal ca Amaryllis-ul să fie una dintre florile cele mai căutate în sezonul rece. Florile sale robuste asigură un aspect deosebit buchetului și îi conferă volum. Ca nuanțe, florile pot fi roșii, roz, albe sau portocalii, existând și unele soiuri în două nuanțe. Avantajul unui buchet alcătuit din Amaryllis este și faptul că rezistă la temperaturile scăzute mai bine decât alte flori.
Brunia
Folosită mai des ca floare secundară, Brunia este totuși o floare ce iese în evidență în orice buchet și, mai mult, ea scoate și mai bine în evidență restul florilor din buchet. Se potrivește și cu florile deschise la culoare, dar și cu cele colorate, iar din punct de vedere al rezistenței, se comport foarte bine chiar și atunci când trebuie să îndure frigul.
Trandafirii
Trandafirii nu pot lipsi nici când vine vorba despre buchetele de iarnă. Accesorizați cu conuri de brad sau scorțișoară, trandafirii pot fi dăruiți cu încredere și în sezonul rece. Din fericire, sunt și foarte rezistenți la temperaturile scăzute, așa că romanticii pot sta liniștiții.
Garoafele
Garoafele sunt printre cele mai rezistente flori, suportând foarte bine atât temperaturile scăzute, cât și pe cele ridicate. Cunoscute drept florile lunii ianuarie, garoafele sunt o opțiune de luat în calcul atunci când dăruiești un buchet în sezonul rece. Poți alege o combinație între mai multe culori sau pot fi mixate cu success cu alte specii de flori rezistente.
Flori de bumbac
Cunoscute ca „flori de bumbac”, părțile decorative de la bumbac sunt, de fapt, fructele plantei. Fiind deja uscate, este firesc să nu fie afectate de frig, iar aspectul lor pufos se potrivește de minune cu idea unui buchet de iarnă. Se combină foarte armonios cu flori roșii precum trandafiri sau Amaryllis.
Când vine vorba despre elemente vegetale care să completeze florile, crenguțele cu fructi roșii de Ilex sau frunzele argintii de Cineraria sunt alegeri extrem de potrivite.
Se vor încadra perfect în buchet din punct de vedere coloristic și sunt și foarte rezistente la temperaturile scăzute din timpul iernii. Să nu uităm nici de crenguțele de brad. Vor da un farmec aparte buchetului. Vezi mai multe exemple de buchete de iarnă și nu uita că le poți comanda online.