Este denumit „regele florilor”, iar acest lucru nu este întâmplător. Originar din China, bujorul este foarte prețuit în această țară, având și un rol semnificativ în numeroase tradiții și ritualuri. Pe lângă frumusețea și parfumul florilor, bujorul este încărcat de simboluri, iar acest lucru face ca buchetele cu bujori să fie și mai speciale.
Bujorii roz sunt asociați cu iubirea romantică, fiind considerați unele dintre cele mai senzuale flori. În arta Feng Shui, chiar se spune că bujorii roz sunt cele mai potrivite flori pentru decorul dormitorului, prezența lor aducând armonie în cuplu. Tot datorită acestor simboluri, se crede că femeile care aleg bujorii roz pentru buchetul lor de mireasă, vor avea o căsnicie fericită, fiind de bun augur.
Bineînțeles că semnificația romantică a bujorului face din această floare una potrivită pentru a fi dăruită în orice moment persoanei iubite.
Cultivat initial doar de elitele sociale, bujorul este văzut ca un simbol al bogăției, al prosperității și sănătății. În Japonia, bujorii sunt asociați cu onoarea și curajul. Aceste semnificații se potrivesc în special bujorilor de culoare roșie.
Bujorii mai sunt și un simbol al norocului, al prieteniei și frumuseții. Tocmai de aceea, sunt florile cu care nu vei da greș dacă vrei să oferi un buchet cuiva drag. Cu acest simbol al afecțiunii, îți vei putea exprima dragostea pentru persoanele apropiate.
În unele culturi, bujorii albi sunt asociați cu regretul, cu părerea de rău, fiind florile care te vor ajuta să îți ceri iertare în fața unei persoane căreia i-ai greșit.
Indiferent dacă vrei să-i oferi cuiva drag sau dacă vrei să îți înfrumusețezi propria locuință cu ajutorul lor, bujorii sunt, așadar, flori cu un puternic impact pozitiv. Aducători de noroc, bujorii ar trebui să fie cât mai prezenți în viețile noastre.