7 ianuarie, ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul, încheie şirul sărbătorilor de iarnă. Este cunoscut faptul că fiecare sărbătoare religioasă este însoţită de tradiţii, respectate încă în unele zone ale ţării. Sfântul Ioan nu face excepţie şi există câteva obiceiuri ce se păstrează în special în mediul rural.
Respectând aceste tradiţii, se spune că vei avea parte de sănătate, spor şi bucurii pe tot parcursul anului.
Sfântul Ioan este o sărbătoare a bucuriei. De aceea, se spune că toată lumea trebuie să petreacă şi să fie veselă în această zi pentru că altfel va fi tristă tot anul.
În această zi nu se bea vin roşu însă, ci doar alb deoarece vinul roşu aminteşte de martiriul Sfântului Ioan.
Pentru înţelegere în familie, începând din 7 ianuarie, fiecare încăpere a casei trebuie stropită timp de trei zile cu apa sfinţită cu o zi înainte, de Bobotează.
Se obişnuieşte ca în această zi, la finalul slujbei religioase de la biserică, să se sfinţească bucate şi vin pe care credincioşii le împart celor în nevoie, dar şi celor care poartă numele Sfântului Ioan.
Preluând acest obicei vechi, dăruirea de cadouri celor ce se numesc Ioan, Ioana, Ion, Ionuţ, Oana sau Ionela se practică şi în zilele noastre. Sărbătoriţii pot primi un coş cu bunătăţi care aminteşte de vechea tradiţie, un aranjament floral sau un buchet de flori, un dar de bun augur pentru anul ce tocmai a început. Alege cadouri şi flori de Sfântul Ioan astfel încât să fie potrivite cu persoana căreia i le dăruieşti.
Un alt obicei păstrat în Transilvania şi Bucovina este botezul Ionilor sau udatul Ionilor. În Bucovina, cei care poartă numele de Ioan aşează în faţa casei un brad împodobit şi petrec acasă împreună cu rudele şi prietenii. În Transilvania, sărbătoriţii zilei sunt duşi cu alai prin sat până la un râu unde sunt “botezaţi” prin stropirea cu apă.
Respectând sau nu aceste tradiţii, 7 ianuarie este ziua în care toţi cei care poartă numele Sfântului Ioan merită urări călduroase din partea celor apropiaţi şi trebuie să fie o zi marcată de bucurie.