Este cel de-al 20-lea an în care Institutul Pantone, autoritatea internaţională în domeniul culorilor şi a sistemelor de culori, desemnează o culoare a anului. Dacă 2018 a stat sub semnul culorii Ultra Violet, anul 2019 va fi guvernat de nuanța Living Coral, un ton de portocaliu-piersică, cu o ușoară nuanță aurie.
De ce Living Coral
Culoarea anului este aleasă de fiecare dată în funcție de ceea ce se întâmplă semnificativ la nivel mondial în acea perioadă. Culoarea de anul acesta are legătură cu mediul înconjurător și cu grija pentru acesta. „Este o reflecţie a ceea ce se întâmplă. Am avut în minte frumuseţea pe care o vedem în natură şi importanţa ocrotirii mediului. Gândiţi-vă la recifele de corali care adăpostesc şi susţin viaţa marină şi iată că încep să dispară” spune Laurie Pressman, un reprezentant al Institutului Pantone.
Semnificația culorii Living Coral
Culoarea Living Coral este una caldă, discretă și reprezintă o încurajare de a trăi experiențe autentice, de a călători, de a avea experiențe culturale și sociale noi, de a căuta buna dispoziție și compania oamenilor de calitate.
Făcând referire la culoarea coralilor, această nuanță reprezintă și conștientizarea respectului pentru natura și nevoia constantă de a o proteja în condițiile în care recifele de corali sunt în pericol din cauza poluării.
Culoarea anului 2019 în arta florală
Bineînțeles că Living Coral este culoarea pe care o vom regăsi în acest an în colecțiile creatorilor de modă, în designul interior, dar și în arta florală. Fie că este vorba despre aranjamentele florale de la nunțile anului 2019, de buchetul de mireasă sau de buchete pe care le oferi celor dragi, Living Coral se va regăsi cu certitudine în tendințele acestui an.
Este o culoare ce îndeamnă la veselie și la o stare de bine, așa că este extrem de potrivită atunci când vrei să surprinzi pe cineva cu un buchet sau un aranjament floral.
Printre cele mai cunoscute flori care pot fi găsite pe piață și în această nuanță sunt trandafirii Cherry Brandy sau Coral Reef, garoafele Hermes și Lion King, lalele Orange Juice, precum și unele varietăți de Ranunculus, dalii, crini sau cale.
Cu un aspect proaspăt și delicat, florile în această nuanță vor stârni, cu siguranță, imaginația artiștilor florali.
Surse foto: Pixabay, Pinterest