La sfârșitul fiecărui an, Pantone, autoritatea internațională de standardizare a culorilor, desemnează culoarea anului următor. De această dată, nu va exista o singură culoare vedetă a anului, ci 2021 va sta sub semnul a două culori: gri suprem („Ultimate Gray”) şi galben luminat („Illuminating”).
Culoarea anului este aleasă în funcție de evenimentele importante petrecute la nivel mondial, iar alegerea pentru anul 2021 are la bază situația complicată și plină de provocări care a marcat anul 2020 și care încă persistă.
Este pentru a doua oară în istorie când Pantone alege două culori ale anului, iar combinația dintre ele reprezintă optimismul, gândirea pozitivă și puterea. Illuminating este culoarea asociată cu vivacitatea, optimismul și fericirea, în timp ce Ultimate Grey încurajează la calm și rezistență, fiind asociat cu stabilitatea.
„Este o combinație care vorbește despre rezistența, optimismul, speranța și pozitivitatea de care avem nevoie în această perioadă, pe măsură ce resetăm, reînnoim, reimaginăm și reinventăm”, a declarat Laurie Pressman, vicepreședinte Pantone.
Culorile anului se vor reflecta în modă, frumusețe, design, decorațiuni și, bineînțeles, tendințele se vor observa și în arta florală.
Se știe că galbenul este, și în cazul florilor, simbolul veseliei și al optimismului, așa că nuanța vibrantă de galben specifică anului 2021 se va regăsi cu siguranță în creațiile artiștilor florali, dar și în alegerea celor care vor să dăruiască persoanelor dragi un dram de speranță.
Trandafirii galbeni, floarea soarelui, lalelele galbene sau Solidago vor fi în mod cert prezente în buchete și aranjamente florale în anul 2021.
Nuanțele gri se vor regăsi cu precădere în verdeața decorativă, combinația dintre griul-argintiu al frunzelor de Cineraria, Calocephalus, Santolina, Eryngium sau Stachys cu galbenul strălucitor va evidenția frumusețea fiecărei flori din compoziția florală.
Încurajează-i pe cei dragi și trimite-le un gând pozitiv cu ajutorul florilor! Pe magnolia.ro găsești buchete și aranjamente în culorile anului 2021 care te vor ajuta să surprinzi în cel mai plăcut mod.
Sursa foto: magnolia.ro, Pinterest.