Istoria zilei de 8 martie
Nu multă lume cunoaşte faptul că ziua femeii a fost pentru prima dată sărbătorită în Statele Unite, la 28 februarie 1909, ca amintire a grevei muncitoarelor din industria textilă din New York. Aceasta a avut loc în anul 1857, iar femeile protestau împotriva condiţiilor de muncă.
Inspirată de mişcările feministe americane, Clara Zetkin, o politiciană socialistă germană a iniţiat în anul 1911 ideea unei zile internaţionale dedicate femeii. Data de 8 martie a fost însă stabilită abia în anul 1913, iar primele manifestări au avut loc în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia.
Ziua femeii a pornit aşadar de la mişcări sociale în care femeile cereau dreptul la vot, dreptul de a ocupa o funcţie publică, dreptul la formarea profesională, cerând, de asemenea, stoparea discriminării la locul de muncă . În prezent, implicaţiile sociale şi politice sunt mult diminuate, în majoritatea statelor fiind o zi dedicată femeii, feminităţii şi gesturilor frumoase făcute pentru femeile din viaţa fiecăruia.
Cum se sărbătoreşte 8 martie în lume
Există mai multe tipuri de a sărbători ziua femeii. În funcţie de ţară şi de istoricul statutului femeii în ţara respectivă, evenimentele din această zi sunt diferite.
În Italia sunt organizate reuniuni la care se tratează drepturile femeilor, siguranţa la locul de muncă sau sănătatea. Obiceiul în Italia este ca femeile să primească de 8 martie mimoze galbene şi ciocolată.
Şi în Rusia s-a renunţat la conotaţia politică a sărbătorii şi femeile din întreaga ţară primesc flori de 8 martie. O floare simbolică pentru această zi este şi în Rusia mimosa galbenă.
În Portugalia femeile obişnuiesc să iasă împreună în oraş în grupuri formate exclusive din femei.
În ţările baltice se sărbătoresc mai degrabă mamele, nu toate femeile, şi este o ocazie ca acestea să primească flori şi mici daruri de la copii.
Pentru femeile din Vest, 8 martie reprezintă emanciparea femeii şi este o zi pentru susţinerea egalităţii între femei şi bărbaţi.
În China toate femeile primesc o după amiază liberă de la muncă în data de 8 martie, în timp ce în alte state, femeile sunt libere întreaga zi.
Chiar dacă există unele diferenţe între modul în care este percepută sau sărbătorită această zi a femeii, un element comun este faptul că femeile primesc mici atenţii. Cele mai comune, dar şi cele mai aşteptate cadouri sunt buchetele de flori. Şi în România, la fel ca în multe ţări, bărbaţii obişnuiesc să ofere flori iubitelor, soţiilor, mamelor, fiicelor şi colegelor.
Dacă vrei să dăruieşti un buchet de flori femeilor speciale din viaţa ta, recomandarea noastră este să alegi buchete cu flori de primăvară, o încântare pentru oricine iubeşte culorile vii şi miresmele delicate. Alege cea mai simplă variantă şi comandă flori de 8 martie online. Ele vor fi livrate în cel mai scurt timp la locul de muncă al persoanei dragi sau direct acasă.
Nimic nu se compară cu un buchet colorat şi plin de viaţă pentru a celebra femeile importante din viaţa noastră.