Scopul inițial al astrologiei a fost acela de a informa individul cu privire la cursul vieții lui, pe baza poziției planetelor în momentul nașterii. Acest domeniu a evoluat de-a lungul anilor, iar astăzi se consideră că oamenii cu același semn zodiacal au anumite trăsături, interese sau preferințe comune.
Se spune că fiecare dintre noi avem o compatibilitate cu o altă zodie, cu o anumită culoare, un număr sau cu un tip de plante și flori. Pentru a avea parte de noroc și energie pozitivă este bine să ne inconjuram cu elementele specifice zodiei noastre.
Flori care aduc noroc în funcție de zodie
Fiecărei zodii îi este asociată o floare norocoasă, iar noi ne-am propus să te ajutăm să alegi cadoul perfect pentru cei dragi ție, potrivindu-se cu personalitatea și semnul lor astral. Iată care sunt florile ce aduc noroc în funcție de zodie, ce beneficii aduc plantele acestea în locuința ta, dar și cum îngrijești corect florile pe care le ții în casă.
Flori roșii și portocalii pentru nativii Berbec
Nativii Berbec sunt firi îndrăznețe, adoră provocările, au o viață activă, energia și buna dispoziție fiind definitorii. Uneori pot fi impulsivi, însă sunt și sensibili, emotivi, în anumite situații. Fiind persoane foarte hotărâte născute într-un semn astral de foc, florile în nuanțe de roșu și portocaliu se potrivesc cu personalitatea lor. Femeia din zodia Berbec apreciază cadourile sofisticate, ieșite din comun, iar recomandarea noastră este buchetul de lux “Nuanțele pasiunii”, definit de trandafiri roșii pasionali, trandafiri roz delicați și cei portocalii expresivi, penele de păun adăugând unicitate.
Macul îi poartă noroc nativului Taur
Floarea ce poartă noroc zodiei Taur este, cu siguranță, macul. În unele situații pot fi încăpățânați, însă sunt, de asemenea, firi sensibile, fragile și romantice, asemenea florii de mac. Femeile taur apreciază eleganța și fidelitatea, având un simț estetic aparte. Alte flori potrivite pentru această zodie sunt trandafirii, lavanda și liliacul, preferând buchetele personalizate.
Nativii din zodia Gemeni adoră lavanda și trandafirii
Creativitatea și simțul artistic sunt definitorii pentru femeia din zodia Gemeni, iar florile colorate sunt preferatele ei, lavanda și trandafirul fiind specifice acestui semn astral. Gemenii adoră varietatea, se plictisesc ușor și, de aceea, recomandăm buchete în culori vii, cu flori diverse, precum buchetul colorat cu trandafiri. Acesta îmbină elemente exotice cu cele clasice, dualitatea fiind caracteristică zodiei Gemeni.
Trandafirul alb este reprezentativ pentru zodia Rac
Racii sunt firi sensibile și romantice, iar floarea norocoasă pentru ei este trandafirul alb. Trandafirii albi sunt numiți și florile Paradisului sau florile luminii, fiind asociați Zeiței Afrodita și definesc sinceritatea și inocența specifice zodiei Rac. Pentru a impresiona până la lacrimi o femeie din această zodie, recomandăm buchetul din 101 trandafiri albi, un cadou inedit.
Floarea-soarelui este talismanul norocos pentru zodia Leu
Talismanul norocos pentru femeia Leu este, cu siguranță, floarea-soarelui, ce îmbină căldura și naturalețea cu mândria și încrederea, specifice nativilor. De asemenea, femeia Leu nu este ușor de impresionat, preferă buchetele cu flori mari, culori vibrante și cu o notă personală, care să o facă să se simtă specială. Buchetul “Summer Vibes” este ideal de oferit unei persoane în zodia Leu, acesta creează o imagine plină de vitalitate și energie pozitivă, datorită contrastului dintre nuanțele puternice de galben și mov.
Flori clasice pentru femeia Fecioară
Nativii Fecioară sunt persoane perfecționiste, bine organizate și disciplinate, simțind mereu nevoia să dețină controlul. Buchetul dăruit unei femei din această zodie trebuie să aibă o formă uniformă, de obicei, perfect rotundă, iar florile norocoase sunt cele clasice, precum crinii, trandafirii sau hortensiile. Deși iubește tot ce înseamnă clasic și elegant, femeia Fecioară este o fire creativă, de aceea, recomandăm buchetul de toamnă cu trandafiri albi, un buchet inedit ce îmbină partea spirituală, sensibilă cu cea rațională, puternică.
Balanțele preferă trandafirii roz
Persoanele din zodia Balanță sunt sensibile, calde și romantice, având o ambiție aparte. Floarea norocoasă este trandafirul, mai ales cel roz, fiind simbolul bucuriei și delicateței. Buchetul cu trandafiri roz “Hermosa” dăruit femeii Balanță o va face să se simtă apreciată, răsfățată și iubită.
Trandafirul roșu poartă noroc femeii Scorpion
Femeile născute în zodia Scorpion au un caracter puternic, sunt ambițioase și pun pasiune în tot ceea ce fac, floarea caracteristică fiind trandafirul roșu. Simbolul incontestabil al iubirii definește în totalitatea nativii Scorpion, aceștia sunt mândri, curajoși, iubesc profund. Dacă îți dorești să impresionezi femeia Scorpion, dăruiește buchetul Freedom cu 101 trandafiri roșii ce transmite atât puterea, independența cât și sensibilitatea, specifice zodiei.
Femeile Săgetător preferă florile de primăvară
Libertatea este caracteristica definitorie pentru zodia Săgetător, aceștia preferă naturalețea și simplitatea, fiind persoane directe și extrem de sincere. Sezonul preferat al acestora este primăvara, când natura renaște, florile specifice acestui anotimp purtându-le noroc. Un buchet delicat cu lalele multicolore este cadoul perfect pentru a-ți arăta aprecierea față de femeia Săgetător, este pe cât de simplu, pe atât de complex, colorat și plin de energie pozitivă.
Talismanul norocos al Capricornului este garoafa
Despre Capricorni se cunoaște că sunt persoane organizate, responsabile și de carieră, având un spirit de lider înnăscut. Garoafele sunt floarea lor norocoasă, clasice și elegante, despre istoria și semnificațiile garoafelor amintim că acestea transmit mesaje profunde, precum dragoste, spiritualitate și armonie. Alege cu încredere buchetele cu garoafe sau cele mixte pentru a surprinde nativii zodiei Capricorn.
Orhideea poartă noroc nativilor Vărsător
Femeia Vărsător este cunoscută pentru creativitate și nonconformism, aceasta iubește tot ce este nou și este greu de impresionat. Talismanul norocos este orhideea, o floare exotică, inedită, de diverse dimensiuni și culori. Dacă vrei să faci o surpriză femeii Vărsător, trebuie să fii inventiv, iar noi recomandăm specialul aranjament cu trandafiri albaștri și orhidee, un simbol al misterului, iubirii profunde și tinereței sau clasicul aranjament cu orhidee Phalaenopsis.
Floarea de lotus este caracteristică zodiei Pești
Empatie, sensibilitate și creativitate sunt cuvintele definitorii zodiei Pești, iar partea lor emoțională este mai puternică decât cea rațională. Floarea de lotus este floarea spiritualității și loialității, fiind, de asemenea, asociată zodiei Pești. Însă, nu este foarte comună în buchetele de flori, iar, pentru a face fericită femeia Pești, noi recomandăm irișii. Alege un buchet clasic, elegant și delicat, precum cel cu trandafiri albi și iriși.
Ce beneficii îți aduc plantele din locuință și cum le îngrijești corect
Dacă ai primit una dintre florile norocoase zodiei tale, atunci casa ta este deja umplută de energie pozitivă și tu te vei simți mai relaxat și plin de viață. Alte beneficii ale prezenței plantelor în locuință sunt reducerea stresului, creșterea productivității, inducerea calmului, reglarea nivelului de umiditate din locuință, sporirea optimismului, îmbunătățirea calității somnului și a sănătății mintale.
Asemenea oamenilor, plantele și florile au nevoi diferite, însă câteva recomandări generale de îngrijire sunt udarea regulată, curățarea frunzelor, furnizarea nutrienților și, dacă este cazul, schimbarea ghivecelor, iar ingredientele noastre secrete sunt atenția și multă iubire.
Sperăm că articolul nostru te-a ajutat să afli floarea norocoasă, în funcție de zodia celor dragi, care sunt beneficiile plantelor în locuința ta și care sunt recomandările generale de îngrijire ale acestora.