Avem plăcerea de a vă prezenta prima amenajare peisageră impecabilă, realizată cu multă pricepere de colegii noştri.
Este vorba despre expoziţia pe care aţi putut s-o admiraţi în luna Septembrie, la intrarea in Iulius Mall Cluj-Napoca, mai precis în partea centrală a esplanadei, unde colegii noştri au realizat două scuaruri verzi, ca simboluri ale grădinilor în stil greco-roman.
Expoziţia a ocupat o suprafaţă dreptunghiulară de 8 x16 m, respectiv 128 mp. Amenajarea a fost poziţionată astfel încât să lase căi de acces de căte 6 m de ambele părţi ale scuarului şi totodată să permită vizualizarea acesteia din toate părtile.
Ceea ce e comun grădinilor în stil greco-romang e reprezentat de formele regulate, geometrice. Cele două scuaruri abordează două variante diferite de realizare a aceluiaşi stil de gradini. „Grădina romană” cuprinde următoarele elemente principale: un arbore – un lămâi – situat central, cu înălţimea de 4 m , o statuetă în stil roman cu fântâna arteziană în faţa acestuia şi un grup de coloane şi vase antice într-un grup situat în spate. Cele trei elemente sunt aşezate în serie astfel încât vizitatorii, atât cei care intră cât şi cei care ies din mall să observe faţete diferite ale scuarului.
Scuarul este mărginit de un gard viu întrerupt la intervale regulate de exemplare de laur tunse în forme geometrice. Interiorul scuarului mai cuprinde de asemenea vaze în stil antic în care au fost plantaţi crini şi trandafiri pentru a îmbogăţi paleta coloristică a grădinii. Cu excepţia plantelor cu flori, colegii noştri au optat pentru specii de arbori şi arbuşti mereu verzi, de tip mediteraneean, care exprimă ideea de perenitate şi vigoare.
În spaţiul interior dintre elementele principale s-a folosit gazon natural (conferă grădinii un aer de prospeţime şi naturaleţe). Gazonul e aşezat pe prelate speciale astfel încât să reziste pe parcursul expunerii standului.
Două perspective distincte de realizare a « grădinilor » în stil greco-roman :
Primul scuar are o formă compactă, dreptungiulara, de 8 x 16 m, iar elementele principale sunt aşezate în serie, median. Al doilea scuar este reprezentat de alte două scuaruri rombice de 6×6 m, organizate în sir de-a lungul liniei centrale a esplanadei (a spaţiului de amenajat). Elementele principale ale grădinii în stil greco-roman sunt grupate central în mijlocul fiecarui scuar iar plantele cu flori şi bordurile sunt organizate concentric. Aceasta varianta permite o vizualizare mai bunăamenajărilor.
Mai multe sugestii legate de personalizarea grădinii dvs, găsiti în galeria foto cu grădinile amenajate de departamentul AMENAJĂRI GRĂDINI ŞI PROIECTĂRI SPAŢII VERZI din cadrul Flower Time.