Toţi cactuşii sunt plante suculente, adică stochează lichidele în trunchi, pentru a supravieţui unor condiţii de mediu aproape lipsite de apă. Denumirea de plante „suculente” vine din latină: succus – suculent, cu seva; lentos – frunză, dezvoltare.
Cactuşii sunt plante unice care vin în sute de forme elaborate, dimensiuni şi culori, lucru care a stârnit pasiuni şi o întreagă modă între colecţionarii de plante deosebite.
Cactusul este o plantă diferită de altele prin modul în care se dezvoltă, trăieşte şi supravieţuieşte. Cactuşii sunt răspândiţi în multe zone ale lumii, deşerturile din Mexic şi Statele Unite. Majoritatea preferă un mediu arid, dar exista câteva care trăiesc în pădurile tropicale din America Centrală şi de Sud, precum şi în California.
Condiţii de întreţinere pentru cactuşi:
Lumină: să fie aşezaţi la lumină dar nu în bătaia directă a razelor soarelui.
Apă: se udă foarte rar, cam o dată pe lună
Îngrășământ: cel recomandat e îngrăşământul special, de cactuşi, îngrăşământ lichid care se administrează o dată pe lună din septembrie-martie iar din aprilie-august, o dată la 10-14 zile.
Majoritatea cactuşilor au spini – aceştia sunt unul din rezultatele majore ale adaptării la mediu; spinii sunt de fapt frunze reduse la dimensiuni minime, care cresc, la cactuşi, din niţtre structuri numite areole (cactuşii sunt singurele plante care au areole). Plante exotice, cactuşii atrag interesul colecţionarilor datorită modalităţilor de dezvoltare, formelor şi culorilor. Cactuşii aduc un plus de viaţă într-o cameră sau grădină.
Cel mai potrivit este să expuneti cactuşii în grupuri formate din specii diferite; în acest caz, echilibrul este esenţial. Un alt mod este să expuneţi câte un cactus bine îngrijit, într-un loc în care să fie usor observabil într-un ghiveci asortat. Speciile cu spini lungi, coloraţi sunt cei mai potriviti pentru aceasta.
Dacă doriţi să comandaţi cactuşi online puteţi accesa acest link.