Luna martie înseamnă culoare, flori, parfum și persoane dragi făcute fericite. Nu toată lumea are însă parte de atenție și zâmbete în această lună, așa că Florăria Magnolia a vrut să aducă puțină culoare și în viața celor care nu îi au pe cei dragi aproape sau care nu au pe nimeni care să facă asta.
Am ajuns în 4 centre de îngrijire a persoanelor vârstnice. Sute de persoane din Căminul de Bătrâni dr. Teofil Mija- Brașov-Săcele, Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Sf. Arh. Mihail şi Gavril” Timișoara, Căminul pentru Persoana Vârstnice din Constanta și Fundatia de sprijin a vârstnicilor din Galati s-au bucurat de buchetele cu flori de primăvară oferite cu drag de echipa Magnolia.
Ne-am emoționat să vedem cât de mult contează pentru persoanele aflate acolo un mic gest venit din partea cuiva și ne-am bucurat că le-am putut aduce un zâmbet.